PSD a depus plângere la CNA împotriva președintelui Klaus Iohannis. Ce reclamă partidul condus de Marcel Ciolacu

pub

PSD a depus plângere la CNA împotriva președintelui Klaus Iohannis. Partidul condus de Marcel Ciolacu solicită emiterea unei decizii de îndrumare către radiodifuzori prin care intervențiile președintelui Iohannis la organismele de radiodifuziune din timpul campaniei electorale să fie calculate corespunzător în cadrul timpului de emisie acordat Partidului Național Liberal.

”În fapt, în data de 24.11.2020, începând cu ora 19.00 posturile de televiziune au difuzat discursul președintelui României Klaus Iohannis la un an de la alegerile prezidențiale, discurs cu următorul conținut:

1. Intervenția live a Președintelui a avut un caracter electoral, fiind difuzată, contrar dispozițiilor imperative conținute în art. 5 alin. (1) din Decizia CNA nr. 603 din 21 octombrie 2020.

2. Prin intervenția live a președintelui Klaus Iohannis acesta a obținut, în fapt, în mod ilicit, pentru Partidului Național Liberal, timpi de emisie suplimentari pentru emisiuni electorale,  cu încălcarea art. 8 alin 3 din Decizia CNA nr. 603 din 21 octombrie 2020.

3. Discursul președintelui Klaus Iohannis a pus în pericol ordinea constituțională, încălcându-se astfel art. 8 alin 2 lit a) din  Decizia CNA nr. 603 / 2020

Vă rugăm să aveți în vedere că live-ul președintelui Klaus Iohannis, având ca pretext celebrarea unui an de la alegerile prezidențiale din 2019, a fost difuzat în cadrul unei emisiuni informative, nu într-o emisiune electorală, iar materialul difuzat nu prezintă activități ale președintelui, ci mesaje electorale fățișe, directe, pentru și în favoarea Partidului Național Liberal, însă vădit denigratoare la adresa altui competitor electoral, în speță subscrisa entitate politică PSD”, se arată în cererea PSD pentru CNA.

Comentarii